Președintele țării, Igor Dodon, le-a mulțumit medicilor din Moldova pentru profesionalismul de care dau dovadă în aceasta perioadă complicată, provocată de COVID-19.
„Am adus mulțumiri medicilor noștri care fac față acestei provocări majore și dau dovadă de profesionalism. Țin să menționez că rata deceselor în Republica Moldova este de 3%, în timp ce la nivel mondial este 7%. Suntem convinși că experiența cadrelor noastre medicale poate fi interesantă și pentru alte țări”, a scris șeful statului, după ședința cu premierul și speakerul Parlamentului.
Igor Dodon a precizat că și în săptămâna curentă conducerea de vârf a țării va continua întrevederile cu diverse categorii de cetățeni, inclusiv asociațiile de afaceri.
„Vom discuta și despre situația în agricultură după ploile din săptămâna trecută. În context, am reiterat că Republica Moldova își asigură securitatea alimentară, și reieșind din aceasta, am îndemnat unii politicieni să se abțină de la declarații speculative în acest sens”, a menționat președintele.