Magistrații Curții Constituționale au declarat neconstituțională Legea asumată de Guvern cu privire la măsuri de susținere a populației pe timp de criză. Judecătorii și-au motivat decizia prin faptul că documentul a fost adoptat cu încălcarea unor prevederi constituționale. Decizia a fost pronunțată de președintele ședinței, Liuba Șova.
Astfel, a fost anulată prevederea, potrivit căreia 50 la sută din taxa aeroportuară de 9 euro, percepută de la pasageri, urma să ajungă în bugetul de stat. Sesizarea a fost depusă de un grup de deputați din Blocul ACUM și Pro Moldova.
Totodată, a fost anulată și decizia Guvernului de a micșora cota TVA pentru HoReCa de la 20% la 15%.