Moldova a mai primit astăzi două loturi cu 8.160 de teste pentru depistarea și confirmarea coronaviruslui de tip nou.
Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că în țară a ajuns un lot de 5.760 de teste și al doilea – de 2.400 de teste.
Testele au fost procurate din sursele oferite țării noastre de Fondul Global. Precizăm că Moldova a mai procurat din China 100 de mii de teste pentru depistarea COVID-19, care vor fi livrate în scurt timp. Totodată, în ultimele zile au ajuns câteva loturi de teste din China și Rusia.