Șeful statului, Igor Dodon, a avut un mesaj special pentru mediul de afaceri din Republica Moldova în contextul crizei de COVID-19. Președintele le-a cerut agenților economici să dea dovadă de onestitate și să nu majoreze prețurile la medicamente sau produse alimentare, transmite subiectulzilei.md.
Rog comunitatea mediului de afaceri să acționeze în spirit de solidaritate cu cetățenii și să nu majoreze prețurile la medicamente, produse alimentare și ale lucruri de strictă necesitate pentru oameni. Astfel de majorări de prețuri ar fi cinice și chiar criminale, dacă oamenii nu vor mai putea avea acces la produse vitale pentru ei. Nu vom permite ca acest lucru să se întâmple și putem ajunge la impunerea unor măsuri extrem de dure pentru firmele care profită de suferința oamenilor! a spus Igor Dodon în adresarea către națiune.
Totodată, șeful statului a cerut ca băncile economice să vină în ajutorul cetățenilor.
„Rog toate băncile să analizeze posibilitatea reeșalonării creditelor sau acordarea de diferite facilități care să ajute oamenii să facă față efectelor financiare negative generate de situația în care ne aflăm”, a mai spus Igor Dodon.