Consumatorii din Chișinău au primit facturi mai mici pentru consumul de căldură în luna februarie. Comparativ cu luna ianuarie, consumatorii vor plăti cu 25- 50% mai puțin. Despre aceasta anunță principalul furnizor de energie termică din Capitală, transmite subiectulzilei.md.

În luna ianuarie, președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu responsabilii de la Termoelectrica, Moldovagaz și Primăria Chișinău, unde a cerut explicații cu privire la tarifele mari pentru căldură incluse în facturile pentru ianuarie, în condițiile în care prețul la gaz nu s-a majorat, iar afară a fost cald.  Șeful statului a solicitat ca aceste tarife să fie recalculate, în caz contrar Dodon a declarat că va recurge la demiterea conducerii Termoelectrica.

Astfel, în februarie, 747 de blocuri locative din Capitală au primit facturi mai mici în medie cu 20-25%, faţă de luna ianuarie, 1151 de blocuri locative – cu 25-30% mai mici, 1531 de blocuri locative – cu 30-40% mai mici, în timp ce alte 81 de blocuri au înregistrat reduceri la facturi cu 40-50%.

Termoelectrica dă asigurări că nu există consumatori care au o reducere mai mică de 20% la factură pentru luna februarie.