Grupurile de lucru din partea PSRM și PDM au avut, astăzi, o nouă rundă de negocieri în vederea creării platformei politice, care să asigure majoritatea guvernamentală în interesul cetățenilor țării. La întâlnirea, care a avut loc la Parlament, s-au discutat principiile proiectului de acord, transmite subiectulzilei.md.
Potrivit unui comunicat de presă al socialiștilor, astăzi cel mai mult s-a discutat despre politica internă, măsurile pe care trebuie să le întreprindă guvernul de coaliție, precum și majoritatea parlamentară, pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor Republicii Moldova.
De asemenea, s-a trecut la discutarea politicii externe. În acest sens s-a evidențiat necesitatea păstrării unei politici externe echilibrate. De asemenea, s-a punctat importanța continuării realizării prevederilor Acordului de Asociere RM-UE.
O nouă rundă de negocieri urmează să aibă loc în următoarele zile.
Amintim că la baza proiectului de acord PSRM-PDM stă documentul semnat anul trecut între PSRM și blocul ACUM.