Discuțiile cu mediul de afaceri le consider vitale pentru Executiv. Declaraţia aparţine premierului Ion Chicu şi a fost făcută la reuniunea membrilor EBA și AmCham Moldova, desfășurată la Guvern. La eveniment au participat cca 100 de oameni de afaceri, dar și ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan.
„Discuțiile cu mediul de afaceri le consider vitale pentru Executiv. Vrem ca politicile pe care le promovăm să se plieze exact pe necesitățile dumneavoastră. Ne-am propus din start să fim un Guvern credibil și predictibil. Dar ca să sporim capacitatea investițională a țării și să comunicăm un imbold dezvoltării economice, avem nevoie de investiții externe. Știm cum să le obținem”, a declarat Ion Chicu.
La rândul său, ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, care este și președintele de onoare al AmCham, a declarat că rolul asociațiilor de business este de a transpune în Moldova cele mai bune practici internaționale.
„Noi vedem în Republica Moldova un potențial extraordinar. Domeniul TIC, turismul și industria ușoară sunt doar câteva dintre sectoarele promițătoare, pregătite pentru investiții. Există pași pe care Guvernul îi poate întreprinde pentru a stimula acest potențial și mai mult. Instituțiile puternice sunt fundamentul unui climat de afaceri sănătos. Acesta este motivul pentru care lucrăm împreună cu Guvernul Republicii Moldova în vederea consolidării sistemului judiciar”, a spus Dereck J. Hogan.
În cadrul reuniunii, oamenii de afaceri s-au arătat dispuși să contribuie, împreună cu Guvernul, la crearea unui mediu propice pentru atragerea investițiilor străine în Republica Moldova. Oamenii de afaceri au listat un set de probleme care le confruntă, între care reformarea sectorului justiției, construcția statului de drept, digitalizarea sectorului public, demonopolizarea pieței asigurărilor, combaterea corupției în instituțiile de învățământ, îmbunătățirea calității serviciilor publice, crearea unui mediu predictibil de activitate.