Două nave comerciale au fost lovite de drone în Marea Neagră, în apropierea coastelor Bulgariei, iar una dintre ele s-a scufundat. Anunțul a fost făcut de premierul bulgar Rumen Radev, care a precizat că incidentele au avut loc în zona economică exclusivă a țării, la câteva zeci de kilometri de țărm.
Una dintre nave, „Chelsea 3”, naviga sub pavilion maltez și se îndrepta din Turcia spre portul Giurgiulești din Republica Moldova. Potrivit premierului bulgar, aceasta a fost lovită de trei drone aeriene, care au avariat puntea și bordul navei.
Cei 15 membri ai echipajului, dintre care șapte cetățeni ucraineni și opt azeri, au fost evacuați în siguranță și transportați în portul Varna. Cinci dintre aceștia au primit asistență medicală, potrivit informațiilor prezentate de Radev.
Al doilea incident a fost raportat la aproximativ 31 de kilometri de localitatea Krapets. Nava s-a scufundat, iar un membru al echipajului a fost salvat.
În urma atacurilor, autoritățile bulgare au convocat o ședință extraordinară a Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniștri și au informat reprezentanții NATO și ai Uniunii Europene. Sofia solicită sprijin pentru investigarea incidentelor, stabilirea originii dronelor și consolidarea supravegherii spațiului aerian și maritim.
Premierul Rumen Radev a anunțat și convocarea ambasadoarei Rusiei în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, pentru o discuție pe marginea atacurilor. Totuși, oficialul a declarat că, deocamdată, nu există dovezi clare și concludente care să permită atribuirea responsabilității uneia dintre părți.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat atacurile asupra navelor comerciale și a avertizat că acestea pun în pericol viețile echipajelor și securitatea în regiunea Mării Negre. Ea și-a exprimat solidaritatea cu Bulgaria și a cerut ca persoanele responsabile să fie trase la răspundere.
Incidentele au loc în contextul altor atacuri raportate în ultimele săptămâni în Marea Neagră. Pe 6 octombrie, o navă comercială s-ar fi scufundat, iar alta ar fi fost avariată în urma unui incident produs la aproximativ 130 de kilometri de coasta Bulgariei.
De asemenea, o navă de marfă aparținând unei companii turcești, care transporta cereale ucrainene, a luat foc și s-a scufundat ulterior în largul coastelor României. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că aceasta ar fi fost atacată de drone rusești. Două persoane aflate la bord au murit.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!











