Doi tineri de 20 și 24 de ani au fost arestați în Palermo, după ce ar fi jefuit o casă de pariuri folosind un topor. Incidentul a avut loc într-o zonă aglomerată a orașului, în timpul orei de vârf, iar în local se aflau mai mulți clienți.
Jaful s-a produs miercuri, în jurul orei 20:00, în zona Corso Tukory. Potrivit poliției, cei doi suspecți, care purtau cagule, au intrat în casa de pariuri și au amenințat persoanele aflate în interior cu un topor.
Atacatorii au început să lovească geamul antiglonț al încăperii în care se afla singurul angajat prezent în acel moment. Speriat, acesta s-a ascuns într-un dulap.
Imaginile făcute publice de poliție surprind momentul în care cei doi reușesc să spargă geamul și să pătrundă în zona destinată angajatului. Hoții au sustras aproximativ 1.700 de euro, după care au încercat să fugă.
Unul dintre suspecți, cel care mânuia toporul, a fost prins de polițiști în timp ce încerca să se îndepărteze de locul jafului și a fost încătușat.
Cel de-al doilea a reușit inițial să scape, însă s-a ascuns sub un autoturism aflat pe o stradă din apropiere. Polițiștii l-au găsit și l-au reținut ulterior.
Cei doi tineri au fost arestați, iar autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele jafului.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!









