Un lider al organizației teritoriale a Partidului Acțiune și Solidaritate din Durlești, consilierul orășenesc Oleg Popșoi, este vizat într-un denunț de corupție depus la Centrul Național Anticorupție (CNA). Sesizarea a fost înaintată de fostul consilier neafiliat din Consiliul orășenesc Durlești, Tudor Bucșan, care a părăsit recent fracțiunea PAS.
Potrivit denunțului, Oleg Popșoi ar fi fost implicat într-un caz de corupere a unor consilieri în legătură cu votul privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) de pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești. Bucșan susține că pentru decizia respectivă ar fi fost oferite sume de bani în schimbul votului favorabil.
Acesta afirmă că în 2024, în cadrul ședinței în care a fost supusă votului aprobarea PUZ-ului, procedura de vot secret ar fi fost inițiată de Oleg Popșoi. Potrivit lui Bucșan, ulterior ședinței, mai mulți consilieri ar fi primit sume de bani prezentate drept „mulțumire” pentru modul în care au votat.
„Aceste împrejurări mă determină să consider că procedura votului secret ar fi fost folosită pentru a masca remunerarea ilicită a votului”, se arată în sesizarea depusă la CNA.
Fostul consilier mai susține că se regăsește printre persoanele care ar fi primit bani, declarând că ar fi încasat 2.000 de dolari după vot. Acesta afirmă că suma nu a fost cheltuită și că a fost pusă la dispoziția organelor de anchetă ca probă.
De menționat că Oleg Popșoi a fost candidat pe listele PAS la funcția de primar al orașului Durlești la alegerile locale din 2023.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!











