Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor vor reveni în Parlament la proiectele de lege privind întoarcerea terenului Stadionului Republican în posesia statului și anularea a așa-zisei Legi a miliardului prin care cetățenii sunt impuși să întoarcă banii furați din sistemul bancar. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Corneliu Furculiță. 

Deputatul a declarat, la un briefing, că autorii vor ține cont de toate recomandările magistraților de la Curtea Constituțională, care anterior au anulat aceste legi.

”Dorim să vedem celelalte componente ale Parlamentului cum se vor manifesta în cazul acestor legi, deoarece nu a existat o campanie electorală, nu a existat un program electoral al vreunui partid care să nu reitereze faptul că ”legea miliardului” trebuie să fie anulată, Stadionul Republican trebuie să fie reîntors cetățenilor”, a declarat Furculiță.

Curtea Constituțională a anulat, la 29 iulie, legea votată la inițiativa PSRM prin care terenul Stadionului Republican cu o suprafață de 5 hectare revenea în proprietatea statului. Înalta Curte a stabilit că acest teren, situat în centrul Chișinăului, poate fi vândut Ambasadei SUA în Republica Moldova.