Uniunea Europeană deblochează finanţarea pentru Republica Moldova. 45 de milioane de euro vor ajunge până la sfârşitul anului

65

Uniunea Europeană deblochează finanţarea pentru ţara noastră după ce în luna octombrie, Moldova a semnat un acord cu FMI. Astfel, până la sfârşitul acestui an, 45 de milioane de euro în calitate de suport bugetar vor ajunge în Moldova. Anunţul a fost făcut de comisarul UE pentru Politică de Vecinătate Johannes Hahn.

De cealaltă parte, şeful Guvernului de la Chişinău a dat asigurări că autorităţile vor continua reformele începute în sectoarele-cheie în conformitate cu angajamentele stipulate în Acordul de Asociere.

„Pașii pe care i-am făcut în acesta perioadă vor crea premisele necesare pentru o dezvoltare a țării. Cel mai important este ca populația Republicii Moldova să resimtă beneficiile reformelor. Am ferma convingere că vom reuși să facem transformarea, să modernizăm țara. Dacă 2016 a fost anul stabilizării Moldovei, sunt convins că 2017 va fi anul creşterii Moldovei.  Dar, în acest parcurs, avem nevoie în continuare de sprijinul UE. Rog și pe această cale Comisia, Instituțiile UE, dar și Statele Membre să fie alături de noi”, a menţionat Prim-ministrul.

De cealaltă parte, comisarul european a menționat importanța asigurării unei colaborări constructive între Guvern și Președintele ales în interesul cetățenilor Republicii Moldova. În replică, premierul a declarat că atât Executivul, cât şi Legislativul vor colabora cu noul preşedinte.

„Acum scopul este de a depăşi „febra electorală” şi să ne apucăm de lucru. Am avut o discuție cu președintele ales și i-am spus că guvernul este pregătit să coopereze în interes național, or interesul nostru național este continuarea reformelor, modernizarea, drumul european”, a spus Premierul.