OPINIE // Război media? Un laborator care dezinformează, pretinzând că luptă cu dezinformarea pe banii rusești?

67

Sputnik, Dragoș Dumitriu. „Nu aş recomanda nimănui nici ideile, nici scrierile domnului Dungaciu, mai ales cele cu privire la Republica Moldova şi Rusia sau, în general, relațiile României cu aceste state”, scria profesorul universitar Valentin Stan pe blogul său. De fapt, acest comentariu, această recomandare a apreciatului specialist în politică externă ar putea fi suficient pentru activitatea pe care mai tânărul director al unui institut al Academiei Române o desfășoară pe banii publici și pe diverse sponsorizări private — și poate pe alte surse.

În anul 2017 s-a lansat un site, o interfață pentru internauți a unui „departament” din cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI), condus de Dan Dungaciu — „Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică” — LARICS. Din prima te șochează titlul, care conține substantivul „război” — ceea ce, în orice context, presupune o stare de fapt declarată, asumată de cel puțin două părți. Ori, este mai mult decât ciudat, este chiar absurd, ca tocmai Academia Română să fie singura instituție a statului care să folosească într-o titulatură oficială, pe organigramă, acest cuvânt, care te conduce la concluzia că forul suprem al științei și culturii române se află într-o stare de conflict! Dar, se pare că Dan Dungaciu are mâna ceva mai liberă.

Cercetând site-ul descoperi că partea de „comunicare strategică” este pe cât de goală de conținut ca sintagmă — dar utilizată des, e la modă — pe atât de goală de conținut la propriu; în schimb „războiul informațional” abundă în „analize” și „editoriale” care au, într-o proporție covârșitoare, un singur subiect — Rusia — și mai multe teme — presa rusă, „trolii”, oficiali ruși etc. Practic, este un site care atacă sub masca analizei și a opiniei, Rusia. Sau, revenind la organigramă, Academia Română are în componență și asigură finanțarea unui grup și a unui site cu un singur scop — atacarea Rusiei prin crearea unei imagini de stat agresor pe cale mediatică, a serviciilor, a unei rețele de internauți plătiți, sau troli, în argoul „de socializare”.

Finanțări din surse cu probleme mari

Apropo de bani — ISPRI, din care face parte LARICS, funcționează, după cum se scrie în prezentare, pe baza codului CAEN 7320, adică „Activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice”, mă rog, cu analiză și interpretare statistică — deci parcă toată activitatea descrisă până acum e puțin mai altfel decât scrie în lege — și nu e totul! LARICS „va începe campanii de informare publică și o serie de cursuri pentru jurnaliști dedicate acestor chestiuni (acțiuni de propagandă, dezinformare, manipulare publică, identificarea acestora, metode și strategii de contracarare etc.)”. Mă rog, poate vor rezolva problema administrativă, deși trebuiau să o facă înainte de a li se aloca bani.

În fine, am atins chestiunea finanțării, de fapt am scris ceea ce se menționează pe site, „a fost inițiat cu sprijinul financiar al Academiei Române”; dar, se mai adaugă, cel puțin pe placheta montată la intrare „Proiect realizat cu sprijinul Fondul Recurent al Donatorilor — Academia Română”, altă chestiune interesantă!

Pe Internet nu găsești date despre FRD. Am sunat la Academia Română, la șeful Serviciului Cancelarie — spun că mă interesează date despre FRD, mi se răspunde rapid — la Fundația Patrimoniu. Repet, repetă și persoana — la Fundația Patrimoniu. De ce am repetat, fiindcă acel ONG are o istorie plină de probleme. Mai precis, fostul președinte al fundației, academicianul Bogdan, a fost trimis în judecată pentru prejudicii uriașe rezultate din concesionarea și arendarea unor suprafețe mari de teren ale Academiei, dar și pentru alte infracțiuni.

Culmea este că actualul președinte, Gheorghe Sin, are și el o condamnare (pe care personal îmi asum răspunderea de a o considera nedreaptă) în celebrul dosar ICA (Dan Voiculescu), distinsul membru corespondent al AR și președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice fiind condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare. Iar problemele Fundației patrimoniu nu se opresc aici. Este suficientă o verificare a rapoartelor Curții de Conturi, dar și pericolul ca instituția să ajungă în faliment.

Deci, de unde susținerea LARICS și a ISCRI? Poate de la donatori. Ei bine, interesant este că, printre puținele mențiuni ale „finanțatorilor” activității ISPRI apare afaceristul Nicu Dumitru, cunoscut ca „Niro”, patron al NIRO Investment Group, un personaj cheie în afacerea Microsoft, dar și capul promotorul comerțului mereu sancționat cu importuri chinezești, prin afacerea sa „Dragonul roșu”. Tot Niro finanța și activități ale unui ONG paralel, Fundația Universitară a Mării Negre (FUMN) — unde se regăsesc protagoniștii de la ISCRI, Dan Dungaciu și Petrișor Peiu, alături de „analiștii” LARICS Sergiu Celac, Țîbrigan, Ion M. Ioniță, George Scarlat etc.

Însă cel mai paradoxal lucru, este că analizele LARICS apar în rapoartele media a grupului lui Veceslav Platon, se știe că el este omul controlat de forțele secrete rusești și în ultimii ani a fost acuzat de mai multe ori de escrocherii, fraude și infracțiuni economice. În aprilie 2017, Judecătoria Chișinău l-a condamnat pe Platon la 18 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Ce oare este? O coincidență? Autorii analizelor au și alți donatori pe lângă cei oficiali? Mai mulți specialiști media presupun că în mare parte este vorba de o surpriză din partea opoziției moldovenești, care să presupune că colaborează cu LARICS și cu grupul milionarului moldovean și că în mare parte administratorii nici nu știau de unde vin banii, știau doar autorii analizelor scrise la comanda Chișinăului.

Un alt analist media Nicu GONCEAR consideră că, LARICS este — „o propagandă disimulată, bine organizată care manipulează mase mari de cetățeni cu informații false, defăimări. Sau poate LARICS este doar un fel de sinecură pentru cineva. Nu ne-ar mira nici asta.

Scenariu rus pe banii europeni?

Va urma