Fracțiunea PSRM susține propunerile de modificare a legii bugetar-fiscale

37

Fracțiunea Partidului Socialiștilor susține propunerile de modificare a legii bugetar-fiscale înaintate de Guvern, dar cu anumite condiții. Principala cerință este ca, în toamnă, când vor fi discutate politicile fiscale pentru anul 2020, să se renegocieze cu Fondul Monetar Internațional pentru a reduce mai multe impozite.

„După plecarea misiunii Fondului Monetar Internațional, după ce vor fi luate decizii în luna septembrie de către FMI și de către Comisia Europeană, considerăm că Guvernul trebuie să desfășoare discuțiile publice cu mediul de afaceri, discuții publice cu experții și cu cetățenii RM, astfel încât să fim înțeleși de toți cetățenii din Moldova”, a declarat deputatul Vlad Bătrâncea.

Socialiștii consideră că aceste negocieri sunt posibile și consideră că Republica Moldova ar putea să-i convingă pe cei de la FMI că majorarea impozitelor nu este o soluție durabilă și nu este o soluție fezabilă pentru economia națională a țării.

„Înțelegem că acest lucru se face pentru reabilitarea relațiilor, conlucrarea cu instituțiile importante financiare cum este FMI, cum este Comisia Europeană. Înțelegem că trebuie să asigure pentru toamnă bani necesari pentru plăți sociale, însă îngrijorarea nostră rămâne și credem că chiar și cu FMI, Comisia Europeană, RM trebuie să negocieze”, a adăugat Bătrâncea.

Socialiștii cred că dezvoltarea economiei naționale, crearea condițiilor pentru mediul de afaceri și pentru agricultori pot asigura dezvoltarea durabilă a economiei. Amintim că actualul ministru al Finanțelor, Natalia Gavriliță a anuntat ca va creste taxa TVA pentru sectorul HORECA de la 10, la 20%. Natalia Gavrilita sustine ca daca nu recurge la acest pas, Republica Moldova nu va mai primi bani de la FMI.