Președintele Legislativului, Zinaida Greceanîi, a redus cu 10 milioane cheltuielile Parlamentului pentru acest an. Acești bani vor fi utilizați pentru finanțarea sistemului medical din țară.
”Noi nu facem populism, avem o situație fără precedent nu doar în Republica Moldova. Este foarte important ca să ne concentrăm eforturile și finanțele pentru domeniile de prioritate vitală. Este important să ne susținem reciproc și să respectăm reguli”, a spus speakerul.
Legislativul a făcut și o donație de peste 684 de mii de lei în Fondul pentru combaterea coronavirului. Parlamentul a pus la dispoziția medicilor și transportul pe care îl are în dotare.