Candidatul care urmează să ocupe poziția nr. 1 în buletinul de vot la alegerile prezidențiale, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, are mai multe bunuri imobile, ceasuri și un automobil de lux, conform declarației de avere și interese personale pe care a depus-o la Comisia Electorală Centrală pentru perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2019, transmite Ziarul de Gardă.
Usatîi, al cărui mandat a fost validat la început de noiembrie 2019, a obținut, anul trecut, pentru funcția de primar de Bălți un salariu total de peste 23.800 de lei.
În perioada 2018-2019, el a primit o donație în valoare de 3,7 milioane de lei, 5400 de lei din vânzarea unei părți sociale „EUROSHOW GRUP” SRL și 27.290.000 de ruble din vânzarea a patru automobile și a unei motociclete.
Președintele Partidului Nostru declară patru terenuri, 10 bunuri imobile – care valorează peste 13 milioane de ruble – și un automobil Rolls Royce Cullinan procurat anul trecut cu peste 7,2 milioane de lei. De asemenea, acesta are trei ceasuri Breguet, valoarea totală a acestora fiind de 250.000 de euro, dintre care unul de 150.000 de euro i-a fost dăruit în 2019.
Pretendentul la fotoliul de președinte al R. Moldova are în conturile bancare, conform declarației de avere și interese personale, aproape 6500 de euro, 4957 de dolari americani și peste 1,1 milioane de ruble.
Renato Usatîi are 41 de ani, este necăsătorit și are un copil.
Ziarul de Gardă va publica declarațiile de avere și interese personale ale tuturor candidaților.
Alegerile prezidențiale vor avea loc la 1 noiembrie. CEC a înregistrat până acum doi candidați – Renato Usatîi (Partidul Nostru) și Andrei Năstase (Platforma DA).
Campania electorală va începe nu mai devreme de 30 de zile înainte de ziua alegerilor, adică la 2 octombrie.