Ex-președintele țării, Vladimir Voronin, i-a sugerat Maiei Sandu să citească atent Constituția Republicii Moldova, în care este scris că țara noastră este un stat neutru. Mai mult, liderul PCRM consideră că Sandu ar trebui să ducă măcar un mandat de președinte până la capăt, și doar după ceasta va avea dreptul să cerea că Moldova să fie republică prezidențială.
“Noi suntem potrivit Constituției, articolul 11, dacă ar citi și aceasta care se numește președinte cu două pașapoarte în buzunar, ar citi Constituția, noi suntem stat neutru. Nici un fel de acțiuni cu NATO, care nu țin de interesul naționale ale Republicii Moldova și încalcă statut neutru, mai mult decât atât, noi suntem republică parlamentară, nu prezidențială. Doamna încă nu a dovedit să încălzească fotoliul de președinte și ea deja vrea republică prezidențială. Fă ceva, dacă ai pus mâna pe Constituție. Pe care Constituție ai pus mâna? Ce scrie acolo? Republică parlamentară? Fă! Fă și după ce vei face un mandat de 4 ani, atunci ieși cu inițiativa că tu vreai republică prezidențială, dar până atunci taci din gură și fă ceva”, a declarat Voronin la postul public de televiziune.