Alegerile prezidențiale din acest an pot fi fraudate doar cu ajutorul PAS și la dorința Maiei Sandu. Celo puțin asta lasă să se înțeleagă președintele PLDM, Vlad Filat. În cadrul emisiunii Politica Nataliei Morari de la TV8, Filat a venit cu explicații în acest sens.

„Nu susțin isterizarea asta vizavi de falsificarea eventuală a alegerilor. Când CEC-ul, inclusiv președintele CEC, este reprezentantul partidului tău, când Curtea Constituțională ne demonstrează că nu ia decizii la comandă, ia decizii curajoase și neplăcute pentru președintele actual al Republicii Moldova. Falsificarea poate fi făcută doar în cârdășie cu CEC și Curtea Constituțională, ceea ce nu se va întâmpla”, a declarat Vlad Filat.

Amintim că în urma partajării funcțiilor în perioada guvernării PSRM-Blocul ACUM, funcția de președinte al Comisiei Electoral Centrale i-a revenit PAS-ului, iar Maia Sandu l-a înaintat pe Dorin Cimil. Totodată, la numirea judecătorilor ai Înaltei Curți, Guvernul Sandu a propus doi candidați, unul dintre care este Nicolae Roșca, fost membru PAS și avocatul personal al Maiei Sandu. Roșca a ajuns judecător la CC chiar dacă în urma concursului a obținut o notă mai mică decât contracandidații săi.