Fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuța, a publicat o captură de ecran cu mesaje pe care susține că le-ar fi primit de la actualul ministru al Apărării, Anatolie Nosatîi, după participarea sa la o emisiune dedicată securității regionale și naționale.

Într-o postare pe rețelele sociale, Marinuța afirmă că mesajele reprezintă „o tentativă evidentă de intimidare, presiune, șantaj și avertisment incompatibil cu funcția publică” deținută de actualul ministru.

Potrivit capturii publicate, unul dintre mesajele atribuite lui Nosatîi conține afirmația: „Sunteți mult mai rău decât alții fost… Succese și sănătate, dar dacă veți merge mai departe să mă atacați – voi fi nevoit să vin cu „apărare”! Dar nu vă recomand…”.

Într-un alt mesaj, expeditorul ar fi avertizat că nu recomandă o „confruntare” și că ar deține „prea multe dovezi” în acest sens.

De asemenea, în conversația publicată apare și un mesaj în care se menționează că va fi așteptată poziția lui Vitalie Marinuța pentru a formula ulterior un punct de vedere pentru presă.

Fostul ministru a precizat că în ultimele zile a fost implicat în activități internaționale și nu a reacționat imediat la mesajele respective.

„Întrebarea este: din ce considerente își permite un asemenea comportament?”, a scris Marinuța în postarea sa.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!