Un zbor al companiei Alaska Airlines cu 177 de persoane la bord a aterizat de urgență, vineri, în statul american Oregon. Pasagerii au declarat că o ușă s-a desprins de pe fuzelaj după decolare. Alaska Airlines reține la sol întreaga flotă de avioane Boeing 737-9 MAX după incident, informează Mediafax.

Zborul a decolat de pe aeroportul Portland în jurul orei 17.00, apoi a revenit “după ce echipajul a raportat o problemă de presurizare”, a scris Administrația Federală a Aviației pe X, fostul Twitter, conform AFP.

Imaginile postate pe rețelele de socializare arată ușa desprinsă de pe fuzelaj, cu măștile de oxigen de urgență atârnând de tavan.

Se investighează incidentul

Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor, FAA și Alaska Airlines au declarat fiecare că investighează incidentul.

“Aeronava a aterizat în siguranță înapoi pe Aeroportul Internațional Portland cu 171 de oaspeți și 6 membri ai echipajului”, a precizat compania aeriană într-un comunicat.

“Deși acest tip de eveniment este rar, echipajul nostru de zbor a fost instruit și pregătit să gestioneze situația în siguranță”.

Avionul Boeing 737 Max 9 s-a întors la aeroport la 20 de minute după decolare, potrivit FlightAware. Acesta a fost certificat ca fiind apt pentru zbor în luna octombrie, potrivit site-ului de înregistrare al FAA.

Boeing a scris pe X că strânge mai multe informații și că o echipă tehnică este pregătită să sprijine ancheta.