Evacuările în masă continuau miercuri în sudul Ucrainei după distrugerea parţială a barajului Kahovka, distrugere ce a provocat inundaţii în numeroase localităţi de-a lungul Niprului şi de care Moscova şi Kievul se acuză reciproc, informează AFP, conform Agerpres.
„Situaţia cea mai dificilă este în districtul Korabelnîi din oraşul Herson. Până acum nivelul apei a crescut la 3,5 metri, peste 1.000 de case sunt inundate” în acest oraş eliberat de ucraineni din mâinile ruşilor în noiembrie 2022, a anunţat într-un comunicat adjunctul şefului de cabinet al preşedinţiei ucrainene, Oleksii Kuleba.
Evacuările vor continua miercuri şi în următoarele zile cu autobuze şi cu trenul, a spus el.
„Peste 40.000 de persoane riscă să fie în zone inundate. Autorităţile ucrainene evacuează peste 17.000 de persoane. Din nefericire, peste 25.000 de civili se află pe teritoriul aflat sub controlul rus”, a anunţat marţi procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin.
„În acest stadiu, 24 de localităţi din Ucraina au fost inundate”, a precizat ministrul ucrainean de interne Igor Klymenko.
Autorităţile instalate de ruşi în regiunile pe care aceştia le ocupă au anunţat că au început evacuarea populaţiei din trei localităţi, mobilizând circa 50 de autobuze.
Vladimir Leontiev, primarul numit de Moscova la Nova Kahovka, unde se află barajul, a anunţat că oraşul său se află sub apă şi că 900 dintre locuitorii lui au fost evacuaţi.
Reacțiile internaționale
La Geneva, OCHA, agenţia umanitară a ONU, a avertizat că distrugerea barajului ar putea să provoace un dezastru pentru mediu şi „să aibă un impact sever asupra a sute de mii de persoane de ambele părţi ale liniei frontului”.
La Washington, un purtător de cuvânt al Casei Albe a estimat că această distrugere a făcut „în mod cert numeroşi morţi”, precizând totodată că nu are „o concluzie definitivă asupra a ceea ce s-a întâmplat”.
Un torent de apă s-a revărsat prin barajul masiv de pe fluviul Nipru, care separă forţele ruse de cele ucrainene în sudul Ucrainei marţi, inundând o porţiune din zona de război şi forţând localnicii să fugă din calea apelor.
Ucraina a acuzat Rusia că a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka, în timp ce Kremlinul a declarat că Ucraina a fost cea care a sabotat barajul.