Eu cred că, în calitate de lideri ai celor mai importante formațiuni, ei trebuie să aibă acest dialog. Ei uneori pot găsi soluții mai rapid, decât noi, grupul de negocieri.
Ceea ce știu eu este că ei s-au întâlnit o dată, la Președinție, după ce noi am ieșit, ei au discutat încă ceva. Dar care e problema, că nu a fost și domnul Slusari acolo?
Noi am avut în această perioadă mult mai multe discuții, dar noi, socialiștii, am fost modești, nu am scos din culise discuții, nu am folosit cuvintele cuiva. Nu e bună o astfel de abordare. Nu vedem o problemă ca doamna Sandu să discute și cu alți lideri politici.
Important este ca acest dialog să existe, pentru că acesta este foarte important, iar PSRM este deschis mereu pentru discuții”, a declarat Vlad Batrîncea, într-o conferință de presă.https://www.youtube.com/embed/EryiS8TMj0I
Astăzi PSRM a anunțat despre constituirea majorității parlamentare și a invitat președinta la consultări. Deasemenea, PSRM și Platforma Pentru Moldova l-au înaintat pe Vladimir Golovatiuc la funcția de prim-ministru, din partea majorității parlamentare. Președinția a anunțat că va organiza consultări doar după consumarea exercițiului de învestire a Guvernului Grosu.
Partidul Socialiștilor a contestat la Curtea Constituțională decretul semnat de Maia Sandu, prin care l-a desemnat pe deputatul PAS, Igor Grosu, la funcția de prim-ministru. Demersul va fi examinat pe 19 martie de către Înalta Curte.
Pe 16 martie 2021, șefa statului Maia Sandu a desfășurat noi consultări politice cu fracțiunile parlamentare, după care l-a desemnat pe deputatul PAS, Igor Grosu la funcția de prim-ministru.
În timpul discuțiilor cu fracțiunea PSRM, candidata înaintată la funcția de premier, Mariana Durleșteanu, de către socialiști și
Platforma Pentru Moldova, a anunțat pe Facebook că își retrage candidatura, dar că nu renunță și la politică.