Directorul Biroului regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa Hans Kluge a apreciat înalt măsurile întreprinse de către autoritățile de la Chișinău în lupta cu virusul de tip nou. Despre aceasta oficialul a anunțat în cadrul unei videoconferințe cu premierul Ion Chicu.
”Vreau să-mi exprim aprecierea pentru autoritățile Moldovei și să le felicit pentru curajul cu care au reacționat față de COVID-19. Știu că primul caz a fost confirmat în 7 martie, iar starea de urgență a fost instituită deja în 17 martie. Acestea sunt acțiunile de care avem nevoie”, a spus Hans Kluge.
Oficialul a mai menționat că în prezent, 50% dintre cazurile de COVID-19, înregistrate la nivel mondial, sunt în Europa.
“Europa este acum epicentrul pandemiei. Am depășit 200.000 de cazuri. Și Moldova, într-adevăr, nu face parte din asta. Aș vrea să-mi exprim aprecierea pentru această abordare complexă, ceea ce e foarte important”, a mai adăugat Directorul Biroului regional al OMS pentru Europa Hans Kluge.
Premierul Ion Chicu a mulțumit pentru asistența OMS și ONU în administrarea situației.
„Probabil în următoarele 7 săptămâni vom discuta mai des în acest format. Suntem pregătiți să reacționăm și să facem față situației. Mă bucur că societatea a devenit mult mai conștientă și se conformează cerințelor MSMPS și ale autorităților”, a spus premierul.