Noapte de foc în capitala Lituaniei, oraşul Vilnius. Mii de oameni s-au adunat să protesteze împotriva dictaturii și noilor reguli ce urmează a fi impuse de Parlament.

Pe parcursul nopții, manifestațiile pașnice ale participanților s-au transformat în revolte, iar protestatarii au reușit să blocheze mai mulți parlamentari în interiorul clădirii legislativului, Poliția locală acționând violent în raport cu protestatarii, folosind forța și gaze lacrimogene.

În același timp, printre manifestanții adunați în fața Parlamentului puteau fi zăriți mai mulți legislatori, printre care și deputatul lituanian, Petras Gražulis, reprezentantul Partidului Democrat Creştin Lituanian.

„Noi arătăm cu degetul spre Belarus, dar exact asta facem în Lituania. Nu există la noi nici un fel de democrație”, a menționat Gražulis în fața protestatarilor, făcând aluzie la dictatura aplicată de Președintele Belarus, Alexandr Lukașenko.

De precizat că, protestele de amploare în Lituania au pornit în dimineața zilei de ieri, atunci când aproximativ cinci mii de oameni s-au adunat lângă clădirea Parlamentului lituanian. Organizatorii evenimentului au planificat să protesteze împotriva dictaturii și restricțiilor impuse în legătură cu răspândirea noului coronavirus.

În cadrul unei ședințe extraordinare a Parlamentului, care are loc astăzi, politicienii urmează să adopte o lege, potrivit căreia, fără așa-numitul „pașaport al oportunităților” – un certificat electronic ce atestă că o persoană este complet vaccinată, a fost bolnavă sau doar a trecut un test cu rezultat negativ – va fi imposibil de vizitat centrele comerciale, evenimente de divertisment, cafenele, restaurante și baruri.

Totodată, se comunică că urmează interzicerea utilizării transportului public și a primirii de servicii non-critice în instituțiile medicale.

Sursa: sinteza.org