Președintele Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a lansat un atac vehement la adresa instituțiilor europene și a președintelui Maia Sandu, în contextul unei noi distincții acordate șefului statului la Strasbourg. Liderul politic susține că această recunoaștere externă este în totală contradicție cu realitățile economice și politice din Republica Moldova, acuzând oficialii de la Bruxelles că ignoră derapajele democratice de la Chișinău.
„Din păcate, Parlamentul European a decorat președintele celei mai sărace țări din Europa. A fost decorată o persoană care a instaurat în Moldova o dictatură autoritară, pe care revista britanică The Economist a numit-o regim hibrid. Această distincție nemeritată este o rușine și o discreditare a Uniunii Europene”, a declarat Victoria Furtună.
Liderul „Moldova Mare” a enumerat o serie de nemulțumiri majore legate de mandatul actualei guvernări, printre care modificările constituționale privind vectorul european și limba de stat, închiderea a zeci de instituții mass-media, uzurparea puterilor în stat și tensiunile din autonomia găgăuză și regiunea transnistreană. De asemenea, Victoria Furtună a pus pe seama managementului politic actual indicatorii sociali critici, precum emigrarea masivă și creșterea ratei sărăciei.
„Este ciudat că structurile europene nu văd că, sub conducerea Maiei Sandu, Moldova a devenit mai săracă și mai instabilă, iar încălcările drepturilor omului, persecuțiile politice și discriminarea populației sunt promovate sub lozinca integrării europene. Dacă toate acestea sunt ignorate și se oferă distincții, apare întrebarea: poate tocmai pentru asta sunt acordate?”, a punctat președintele formațiunii politice.
În finalul mesajului său, Victoria Furtună a făcut apel la valorile culturale și umaniste ale Europei clasice, argumentând că premiile internaționale ar trebui să reflecte performanțe reale în beneficiul cetățenilor, nu strategii de imagine politicizate.
„Eu cred că Europa este Europa lui Voltaire, Hugo, Montesquieu sau Kant, care au apărat libertatea și dreptatea. Europa ar trebui să decoreze adevărații eroi, nu pe cei sub conducerea cărora poporul sărăcește, iar societatea se dezbină”, a încheiat Victoria Furtună.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI











