Președintele, Igor Dodon, a oferit detalii despre vizita premierului ungar la Chișinău. Potrivit șefului statului, Victor Orban vine cu un grup de oameni de afaceri, care sunt gata să investească în Moldova. Declarațiile au fost făcute după ședința săptămânală cu premierul și speakerul.

„Un aspect important al acestei vizite este aspectul economic. Orban va veni în vizită cu un număr mare de oameni de afaceri din Ungaria, care sunt gata să investească în Moldova. Adițional, Ungaria vine cu un credit de o sută de milioane de euro, pentru agenții economici, care vor să dezvolte afaceri, aici, în Republica Moldova”, a spus Igor Dodon.

Premierul Ungariei, Victor Orban, vine la Chișinău în data de 12 martie. În cadrul vizitei, va fi semnată o declarație privind parteneriatul strategic între aceste două țări.