Avalanşa acuzaţiilor continuă: deja inculpat şi încarcerat pentru trafic în scopul exploatării sexuale, rapperul P. Diddy este acuzat de agresiuni sexuale de alte 120 de victime, printre care mai mulţi minori, au anunţat marţi, 1 octombrie curent, avocaţi americani.

Un băiețel de 9 ani, abuzată sexual de rapperul P. Diddy.

Aceste acuzaţii îl compromit şi mai mult pe artistul Sean ”Diddy” Combs, de 54 de ani, aflat în prezent în arest preventiv la New York, în aşteptarea procesului.

”Zidul de tăcere a fost spart, iar victimele vorbesc”, a explicat avocatul Tony Buzbee, care spune că reprezintă alte 120 de noi victime, dintre care 25 erau minore la vremea faptelor şi care vor înainta acţiuni civile.

După arestarea lui Sean Combs la New York la jumătatea lunii septembrie, cabinetul avocatului a înfiinţat o linie de asistenţă telefonică.

Rezultatele au fost uimitoare: ”peste 3.285 de persoane” au apelat linia telefonică spunând că au fost martori ai unei agresiuni săvârşite de starul hip hop.

Au fost identificate 120 de victime, iar echipele implicate continuă să lucreze ”la alte peste 100 de cazuri” care ar putea veni în faţa justiţiei, a explicat avocatul Andrew Van Arsdale.

Dezvăluirile despre rapper au început anul trecut în urma plângerii făcută de fosta sa iubită, cântăreaţa Cassie. Ulterior, mai multe victime prezumate au formulat plângeri, ceea ce a dus la arestarea artistului la jumătatea lunii septembrie de parchetul federal din Manhattan.

Justiţia îl acuză că s-ar fi folosit de imperiul său muzical pentru a viola şi agresa sexual victimele. Actul de acuzare îl descrie asemenea unui prădător sexual violent, care utilizează alcoolul şi drogurile pentru a-şi subjuga victimele.

Arestarea şi încarcerarea sa au declanşat un val de mărturii, care vizează ultimele trei decenii, au explicat avocaţii cu prilejul unei conferinţe de presă care a avut loc la Houston, Texas.

”Aş spune că în 90% dintre cazuri, aceste persoane au fost drogate înainte de a fi agresate”, a explicat Buzbee.

În timpul unor petreceri organizate de rapperul şi producătorul cunoscut şi sub numele Puff Daddy, P. Diddy sau Diddy, dacă ”ţi se oferea o băutură şi refuzai să o bei, erai dat afară”, a explicat el, relatând mărturia uneia dintre presupusele victime.

Unele dintre victime, minore la vremea săvârşirii faptelor, erau foarte tinere, potrivit avocatului, care a dat spre exemplu cazul unui băiat ce avea nouă ani, atunci când a susţinut o audiţie pentru casa de discuri deţinută de P. Diddy, Bad Boy Records.

”Această persoană a fost abuzată sexual, aparent de Sean Combs şi de mai multe alte persoane din studio, după care li s-a promis lui şi părinţilor lui un contract de înregistrare”, a mai spus el.

O altă femeie, o minor în vârstă de 15 ani la vremea faptelor, a afirmat că ”a fost violată” de artist la o petrecere la care a fost drogată, după care ”alte persoane au violat-o pe rând”.

Avocatul a încurajat şi alte persoane să depună mărturie.

”Mă aştept ca, graţie acestui proces, numeroase persoane puternice şi numeroase secrete să iasă la iveală”, a avertizat Buzbee.

Sean Combs s-a impus ca o figură a hip hop-ului de pe coasta de est, atât ca solist, cât şi ca producător. În câteva decenii a acumulat o avere imensă graţie şi activităţilor din industria alcoolului.

sursa