Viceprimarul general al municipiului București, Aurelian Bădulescu, îl acuză pe candidatul Blocului ACUM la şefia capitalei, Andrei Năstase, de legături cu serviciile de informaţii ruseşti şi crimă organizată. Declarațiile au fost făcute pentru portalul Publika.md.
Potrivit oficialului de la Bucureşti, Năstase nu ar trebui să fie votat de cetățeni, pentru că dacă va fi edil al capitalei, acesta s-a obligat să îndeplinească promisiunile unui grup de interese mafiote.
„Cetăţenii oraşului Chişinău trebuie să ştie că Andrei Năstase, pe numele său conspirativ „Andrei Andreievici”, se află într-o legătură permanentă cu unul dintre serviciile de informaţii ruseşti şi afiliat foarte bine la un grup de crimă organizată pe care îl reprezintă în aceste zile şi ar fi păcat să iasă primarul oraşului Chişinău. Dacă va fi edil al Capitalei va trebui să predea gestiunea Pieţei Centrale unui grup de interese mafiote, care să continue sub protecţia sa şi a oamenilor pe care îi va lăsa la Ministerul de Interne, contrabanda de ţigări în care dânsul este implicat şi cu tovarăşii lui şi cu lucruri contrafăcute. Şi al doilea lucru pe care acesta s-a obligat să-l facă faţă de tovarăşii lui de infracţiuni – menţinerea lui Valentin Fiodorov în funcţia de adjunct al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră, unul din membrii marcanţi din grupul de crimă organizată din care Andrei Năstase face parte, împreună cu filiera din Germania. Acest personaj care face parte din această hartă a crimelor organizate nu ar trebui să fie votat de cetăţeni”, a menţionat Aurelian Bădulescu.
În același timp, Aurelian Bădulescu a mai remarcat faptul că capul rețelei mafiote sunt frații Țopa și că aceștia și-ar fi construit un adevărat imperiu în Germania. Totodată, potrivit viceprimarului de București, Andrei Năstase încearcă să-şi consolideze poziţia pentru a asigura protecţia acestor infractori.
„Domnul Victor Ţopa, din câte ştiu eu, este naşul dumnealui de cununie. Andrei Năstase aplează la tot felul de opţiuni pentru a obţine tot felul de profituri şi a întări colaboratorii în această reţea de crimă organizată. Vreau să vă spun că cei care conduc această reţea sunt fraţii Ţopa. Activităţile lor îşi au cartierul general în Ucraina şi în Lituania, iar pe ruta Polonia, aceştia nu fac nimic altceva decât să aducă ţigări contrafăcute. Atenţie! Nu ţigări de producţie indigenă din ţări ca Ucraina sau Lituania, ci contrafac mărcile de ţigări, adică aceasta este specialitatea lor: contrafacerea. Le introduc în mod ilegal prin intermediul poliţiştilor corupţi pe teritoriul Germaniei, astfel prejuciind bugetul Germaniei. De altfel, vă invit să faceţi o investigaţie foarte atentă în jurul fraţilor Ţopa şi să vedeţi imperiul pe care l-au cumpărat în Germania pentru că dacă am analiza veniturile lor, ei n-ar putea să justifice, dar poate e o chestiune pe care instituţiile din Germania o pot avea în vedere începerii unei cercetări. Mă rog, nu cred că fraţii Ţopa fac obiectul acestei discuţii, ci implicarea lui Andrei Năstase şi modul în care acesta încearcă să-şi consolideze poziţia pentru a asigura protecţia acestor infractori”.