Numărul proiectelor de eficientizare energetică în școlile și gărdinițele din municipiul Chișinău ar putea crește datorită continuării implicării reprezentanților USAID. Subiectul a fost discutat de viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, care a avut o întrevedere cu responsabilii pentru investiții în sectorul energetic din cadrul proiectului Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) „Securitatea Energetică a Republicii Moldova”.

Amintim, în 2022, USAID a realizat studiul de fezabilitate pentru dezvoltarea instituțiilor de învățământ din Moldova. Documentul vizează 16 unități de învățământ din republică, dintre care 13 din municipiul Chișinău.

„Scopul general al acestui proiect este de a explora oportunitățile de extindere a infrastructurii educaționale existente, pentru a sprijini coeziunea socială și reziliența atât a refugiaților, cât și a comunităților gazdă. Aceste activități pot fi realizate prin reabilitarea/modernizarea spațiilor existente, precum și construcția de noi grădinițe”, se arată într-un comunicat al Primăriei Chișinău.

Menționăm că, USAID are, de-a lungul anilor, o pondere considerabilă în ceea ce privește realizarea proiectelor cu impact social și pe termen lung în municipiul Chișinău.