În următoarele zile, deputații vor mai avea o întrevedere cu agricultorii, pentru a continua discuțiile cu privire la problemele fermierilor. Anunțul a fost făcut de către președintele grupului de lucru pentru redresarea situației din agricultură, pe platforma parlamentară, democratul Nicolae Ciubuc.
Totodată, deputatul PDM a declarat că discuțiile de astăzi cu fermierii au fost productive. Principalele soluții identificate și agreate sunt cele anunțate ieri și de către premierul Ion Chicu.
“Reeșalonarea plăților obligatorii ne-a reușit și am obținut pentru tehnica 2 KR și MECAGRO. Este vorba despre aproximativ 200 mln lei, care urmau să le achite în acest an și au fost reeșalonate în 12 luni. Am reușit să obținem majorarea fondului pentru a ajuta agricultorii de la 200 la 300 mln lei. Acest lucru va permite majorarea compensației acordate per ha până la 1500-1600 lei. Această sumă nu îi satisface pe agricultori, aici mai avem de discutat”, a declarat Nicolae Ciubuc.
Totodată, democratul a anunțat că a fost agreată cu sectorul bancar și cu instituțiile nebancare procedura de inițiere a unui proiect de Lege cu privire la reeșalonarea creditelor obține la instituțiile bancare și nebancare. O altă soluție identificată ține de achitarea datoriilor din contul TVA.
“Este vorba despre 1,8 mlrd lei, din această sumă o să încercăm mecanismul de compensare a impozitului pentru salariu, dar și a impozitului funciar”, spune Ciubuc.
Totodată, deputatul a precizat că după ce vor fi evaluate pagubele pentru grupa a doua de cereale vor fi identificate soluții similare, pentru a despăgubi fermierii. Toate măsurile vor fi consultate cu FMI.