WhatsApp, aplicația de mesagerie folosită la nivel global, aduce o schimbare semnificativă. Se pare că utilizatorii vor pierde accesul gratuit pentru backup-uri gratuite pe Google Drive.

Utilizatorii s-au bucurat de confortul de a-și stoca conversațiile WhatsApp pe Google Drive fără a le afecta spațiul de stocare gratuit de 15 GB. Cu toate acestea, începând cu 2024 această facilitate va înceta.

Ca atare, aceștia vor trebui să ia în considerare achiziția unui spațiu de stocare suplimentar prin Google One.

Google One are trei planuri principale de abonament, disponibile lunar sau anual: Basic (100GB) la $1.99, Standard (200GB) la $2.99 și Premium (2TB) la $9.99.

De asemenea, pentru abonamentele anuale costurile sunt de $19.99 pentru planul Basic (100GB), $29.99 pentru planul Standard (200GB) și $99.99 pentru planul Premium (2TB).

În cazul celor care nu-și doresc un abonament, există totuși o modalitate de a folosi mai bine spațiul de stocare disponibil. Mai exact, în WhatsApp, Setări, Stocare și Date, se va selecta Administrare Stocare.

Aici, WhatsApp oferă diverse metode pentru a reduce eficient utilizarea spațiului de stocare, informează Economic Times.

WhatsApp, funcție nouă pentru utilizatorii de pe web

De curând, compania a introdus o nouă caracteristică care le permite utilizatorilor să își actualizeze statusul folosind versiunea din browser sau aplicația de laptop/desktop.

Funcția de status de pe WhatsApp era limitată până acum doar la dispozitivul principal al utilizatorului, ceea ce însemna că actualizările nu puteau fi actualizate de pe alte dispozitive sau de pe versiunea web.