Vasile Grădinaru este originar din satul Călugăr, raionul Fălești. A absolvit Colegiul de Ecologie din Chișinău, dar este și licențiat în Drept civil. Este membru al biroului Organizației Teritoriale Chișinău al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Nu a mai făcut parte din alte partide, transmite sinteza.org.

Acesta este considerat unul dintre cei mai aprigi opozanți al Partidului PAS, condus de Igor Grosu. Una dintre soluțiile sale la alegerile parlamentare din 2019, a fost lupta cu corupția, dar și lichidarea structurilor oligarhice. Grădinaru, este și un anti-socialist înrăit, totuși din luna iulie 2020, acesta devine membru al Agenției Mobiliare de Ipotecă din Chișinău (AMIC), cu votul socialiștilor.

Conform surselor redacției Sinteza, Vasile Grădinaru este unicul consilier de la PAS care primește cea mai mare indemnizație din cadrul Asociației AMIC, iar remunerarea sa lunară constituie aproximativ 10.000 lei/lunar, salariu net. Ceilalți consilieri din Consiliul de Administrare sunt remunerați cu doar 2300 – 2700 lei/lunar.

În declarația sa de avere, Vasile Grădinaru a menționat că venitul obținut din activitatea de reprezentant al statului în societățile comerciale constituie 44.782 lei de la AMIC, dar și 13.826 lei de la Societatea pe Acțiuni ”Apă Canal-Chișinău”. Totodată, acesta a primit un salariu de aproximativ 94.000 lei de la Consiliul Municipal Chișinău.

DOC// Jocuri din culise în CMC. Cel mai aprig opozant PAS a fost votat în funcții cu votul PSRM

Menționăm că și Primarul Capitalei Ion Ceban, l-ar fi învinuit pe Grădinaru că acesta ar încasa prea mulți bani, iar acest lucru duce la stagnarea procesului de dezvoltare a orașului. Canditatul PAS a participat și la haosul din CMC care a avut loc cu aproximativ 2 luni în urmă și care a fost organizat de consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate.

Şeful fracţiunii PAS din Consiliul Municipal, Vasile Grădinaru, acum se regăsește sub numărul 25 pe lista Partidului PAS pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Acesta a fost acuzat anterior că ar fi abuzat de funcția sa de consilier pentru a obține reparația drumului, care trece chiar pe lângă curtea blocului în care locuiește, și asta în detrimentul multor curți din Capitală, care arată ca după război.

Contactat de redacția Sinteza, Vasile Grădinaru nu a venit deocamdată cu o reacție în acest sens.