Un regulament ce stabilește cerinţele obligatorii pentru organizaţiile şi întreprinderile societăţilor orbilor, societăţilor surzilor şi societăţilor invalizilor în scopul beneficierii de scutirea de TVA la importul materiei prime şi accesoriilor necesare procesului propriu de producţie şi de scutirea de vărsarea la buget a TVA la livrarea mărfurilor produse va fi publicat mâine în Monitorul Oficial, relatează MOLDPRES.
Documentul prevede proceduri simplificate de examinare și selectare a întreprinderilor și organizațiilor menționate, ce vor contribui la diminuarea gradului de birocrație la nivelul instituțiilor de stat și la stimularea activității agenților economici.
Astfel, pentru a fi incluse în lista întreprinderilor scutite de TVA, organizațiile trebuie să corespundă unor condiții: întreprinderea să aibă în calitate de fondator una dintre societăţile orbilor, societăţile surzilor sau societăţile invalizilor şi să numere printre angajaţi un număr mare de persoane cu dizabilităţi.
Actul stabileşte că organizaţiile vor depune o cerere la Serviciul Fiscal de Stat, cu prezentarea, în copie, a documentelor confirmative, la care se anexează, în copie, certificatul de înregistrare a organizaţiei necomerciale, certificatul privind atribuirea statutului de utilitate publică, decizia de înregistrare a întreprinderii sau organizaţiei, eliberată de către Instituţia publică Agenţia Servicii Publice sau Ministerul Justiţiei, extrasul eliberat de către Agenţia Servicii Publice, care atestă faptul că întreprinderea are în calitate de fondator una dintre societăţile orbilor, societăţile surzilor sau societăţile invalizilor.
De asemenea, aceştia vor fi obligaţi să anexeze şi ultimul raport financiar prezentat Biroului Naţional de Statistică, ce confirmă deţinerea în proprietate sau în posesiune şi folosinţă temporară a utilajului şi tehnicii necesare procesului de producţie în proporţie de minimum 50% din totalul utilajului şi al tehnicii necesare, documentul care confirmă mărimea costului materiei prime utilizate în procesul propriu de producţie.
Cererea şi documentele anexate la aceasta vor fi examinate de către Serviciul Fiscal de Stat care în cazul acceptării va înainta o solicitare de completare a listei de beneficiari de scutiri la TVA către Ministerul Finanţelor.