Liderii PPDA au declanşat un adevărat război al declaraţiilor cu foştii lor aliaţi din PAS. Astfel, deputatul Platformei DA, Inga Grigoriu, a postat un mesaj caustic, pe Facebook, în care acuză deputaţii din partidul Maiei Sandu de cooperare activă cu grupul lui Andrian Candu, desprins din Partidul Democrat.
“Cu toţii vedem cum deputaţii PAS încearcă să-şi aranjeze relaţiile cu cei din PD, grupul Candu, cei de la Şor. Poate astfel vor să obţină o susţinere pentru Guvernul Sandu 2?”, a postat Inga Grigoriu.
Reacţia celor de la PAS nu s-a lăsat aşteptată, iar replica a venit din partea deputatului Sergiu Litvinenco.
„Cine crede că atacând (sistemic deja) partenerii vei obţine dragostea oamenilor se înşeală amarnic”, a scris Litvinenco.
În scut timp, Inga Grigoriu a şters postarea sa, însă schimbul de replici a fost remarcat de jurnalistul Dumitru Ciorici, de la portalul Agora.
„Cei de la PPDA au început un fel de război tacit împotriva PAS. Aseară, Inga Grigoriu a postat un mesaj răutăcios pe Facebook și l-a șters după 10 min. Imediat, am văzut un alt mesaj – postat de deputatul Sergiu Litvinenco de la PAS, care reacționa într-un fel la mesaj, dar și la altele, fără etichetări – dar cu semn clar că ar fi vorba de PPDA. Ce credeți despre comportamentul PPDA?”, a scris Ciorici.