După ce parlamentul Bulgariei a adoptat o interdicție privind „propaganda LGBT” în școli, Ivan, un profesor care nu ascunde faptul că este gay, se teme pentru viitorul său – și al elevilor săi.

Ivan nu urmărește în mod normal dezbaterile parlamentare, mai ales în timpul vacanței.

Dar pe 7 august, a stat „lipit” de telefon ca să urmărească evenimentele din Adunarea Națională, parlamentul unicameral al Bulgariei, unde partidul de extremă dreaptă și pro-rus Renașterea a introdus un amendament pentru a interzice „propaganda LGBT” în școli.

Ivan, un bărbat de 34 de ani, era extrem de interesat, și nu dintr-un motiv, ci din două: e profesor și e gay.

Ivan, care a preferat ca Europa Liberă să-i folosească doar prenumele, din motive de confidențialitate, a urmărit cu respirația tăiată cum parlamentul a dezbătut și în cele din urmă a aprobat atât amendamentul cu „propaganda”, cât și unul suplimentar, care clarifică ce constituie o „orientare sexuală netradițională”. Schimbările au fost între timp promulgate de președintele țării.

Ascultând aplauzele care răsunau în parlament, Ivan a spus că nu-i venea să creadă. „Am fost șocat că așa ceva a trecut”, a declarat el pentru serviciul bulgar al Europei Libere. „Și sunt încă în stare de șoc complet”.

„Întotdeauna le spun că am un soț”

Într-o societate conservatoare, multe persoane LGBT din Bulgaria se confruntă cu stigmatizarea și își țin identitatea sexuală ascunsă de rude, prieteni, colegi și șefi. Bulgaria este una dintre puținele țări din Uniunea Europeană care nu acordă drepturi civile egale persoanelor homosexuale – ca și România, Polonia, Lituania și Slovacia. Anul trecut, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Bulgaria să creeze cadrul legal pentru a recunoaște relațiile între persoane de același sex, o obligație pe care Sofia nu a respectat-o încă.

În acest climat, Ivan este o excepție, deoarece a fost deschis în ce privește orientarea sa sexuală de ani de zile, inclusiv cu colegii săi din liceele și gimnaziile unde a predat. Are un soț, cu care a trebuit să se căsătorească în Danemarca, și împreună au un copil.

Deși este de acord că există stigmatizare, discriminare și prejudecăți față de persoanele gay în Bulgaria, Ivan spune că în cei 11 ani în care a predat matematică, a avut doar un singur incident negativ legat de orientarea sa sexuală.

Are noroc, spune el, că înfățișarea sa nu se aliniază cu stereotipurile populare bulgare despre cum arată un bărbat gay – dar spune că și comportamentul său calm, deschiderea și disponibilitatea de a răspunde la întrebări despre orientarea sa – l-au ajutat în viață.

Poartă inel, iar colegii și elevii de la școala privată din Sofia unde lucrează îl întreabă adesea despre „soția” sa.

Un poster cu chipul președintelui rus Putin la un protest împotriva noii legislații bulgare, pe 8 august, la Sofia. În ultimii ani, Moscova se prezintă ca un fel de apărătoare a civilizației creștine împotriva „decăderii” occidentale.
Un poster cu chipul președintelui rus Putin la un protest împotriva noii legislații bulgare, pe 8 august, la Sofia. În ultimii ani, Moscova se prezintă ca un fel de apărătoare a civilizației creștine împotriva „decăderii” occidentale.

„Întotdeauna le spun că am un soț. Nu ascund asta”, a spus el. „Interlocutorul este de obicei un pic surprins, dar nimic mai mult,” spune Ivan.

Dar Ivan este îngrijorat că toleranța și acceptarea socială – cu limite – de care s-a bucurat, ar putea să dispară grație amendamentului la legea educației.

„Ce voi face de acum încolo când mă vor întreba [despre viața mea privată]? Am dreptul să spun adevărul că am un soț? Sau trebuie să mint?” întreabă el.

Sau, se întreabă Ivan: „Dacă un copil spune în școală că are două mame sau doi tați, este aceasta o încălcare a legii? Dacă un director vrea să angajeze un profesor care este în mod public gay, este aceasta o încălcare?”

Lumină verde pentru șicană

Ivan spune că după șocul inițial al deciziei, acum este preocupat de astfel de întrebări, mai „punctuale”. Aceasta se datorează parțial, spune el, formulării ambigue a legii propuse, care a fost deja criticată aspru de avocați și experți. „[Amendamentul] este atât de general încât totul poate intra în categoria «propagandei»”, spune Ivan.

Chiar înainte ca modificările legale să fie supuse votului, Ministerul Educației din Bulgaria a declarat că vor fi mari probleme, deoarece textul nu clarifică ce este permis și ce nu este. Iar pe 8 august, Rețeaua Națională pentru Copii (NMD) a declarat într-un comunicat că ambiguitatea reglementărilor înseamnă că acestea pot fi aplicate într-un mod „contradictoriu și arbitrar”.

Ivan se teme, de asemenea, că elevii LGBT vor fi supuși și mai mult șicanei ca urmare a legii.

Într-un studiu realizat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE din 2024, 72% dintre persoanele LGBT chestionate din Bulgaria au indicat că au fost hărțuite la școală pe baza orientării lor sexuale sau a identității de gen.

Acest lucru, spune Ivan, nu poate decât să se înrăutățească. „Cei care șicanează [persoanele LGBT] se vor simți și mai îndreptățiți să facă asta, fără teamă de pedeapsă. Prin adoptarea [amendamentului], este ca și cum le-ai spune: Continuați să faceți ceea ce faceți”, spune Ivan.

„Nimic nu împiedică [noua lege] să fie folosită ca mijloc de presiune împotriva oricărei persoane și organizații civile”, a mai spus NMD în declarația sa. „Astfel, în noul an școlar orice elev, părinte sau profesor va putea fi persecutat și umilit din cauza unei orientări sexuale diferite”.

Asta ar putea duce, potrivit organizației naționale pentru copii, „la înmulțirea cazurilor de violență, sinucidere și autovătămare”.

Ivan este îngrijorat, de asemenea, că amendamentul este un indiciu că Bulgaria se îndreaptă într-o direcție antidemocratică, urmând exemplul unor țări ca Rusia și Ungaria. Ambele au adoptat deja legi similare, criticate de organizațiile pentru drepturile LGBT.

„Ce mă îngrijorează este că nu știu la ce să mă aștept… Dacă o să se întâmple lucruri neplăcute, dacă se vor înmulți restricțiile, este posibil să încep să mă gândesc la emigrare”, spune el. „M-am gândit la asta și înainte, dar ce s-a întâmplat acum mă afectează foarte personal”.

El este, de asemenea, îngrijorat de impactul asupra educației în general în Bulgaria. „Școala este un loc unde copiii trebuie să învețe să gândească – și să gândească critic”, spune el, „prin urmare nu ar trebui să existe subiecte tabu, ci [dimpotrivă] mai multe puncte de vedere”.

sursa