Un hotel a fost îngropat la propriu în zăpadă în urma unei avalanșe. Cel puțin 25 de persoane, printre care 3 români au fost dați dispăruți după ce hotelul a fost înghițit de teroarea albă. Operațiunea de căutare durează deja de mai bine de 36 de ore, ar șansele ca să mai fie cineva găsit viu sunt minime.
Totul s-a întâmplat ieri dimineață în localitatea Abruzzo. Hotelul Rigopiano, o clădire impunătoare în forma literei L a fost distrus în totalitate de valul de zăpadă căzut peste el. Acesta a fost mutat cu 10 metri și practic zmuls din temelie.
Tragedia a avut loc în zorii zilei, astfel că atât turiștii care erau cazați în acest hotel, cât și personalul erau în interior. Printre clienții hotelului era și o familie de români. Bărbatul ieșise afară să ia ceva din mașină, când s-a produs avalanșa, astfel că totul a avut loc în ochii lui. Românul și-a anunțat imediat șeful pe care l-a rugat să cheme ajutoare.
Abia după patru ore și jumătate de la dezastru, s-au pus în mișcare primele mașini cu salvatori.
„Mi-a spus: „Ajută-mă! A venit o avalanșă. Hotelul nu mai există. E distrus.”
Salvatorii au ajuns cu greu în zona dezastrului și până acum au reușit să recupereze doar 4 cadavre.