Europarlamentarul Siegfried Mureșan (PNL) a propus marți ca, în viitorul Buget multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027, jumătate din fondurile europene alocate Republicii Moldova să meargă către investiții în conectivitatea energetică și de transport. Prin această alocare majoră, Republica Moldova își va reduce dependența energetică de Federația Rusă, a declarat Siegfried Mureșan, într-o conferință privind Parteneriatul Estic găzduită de Parlamentul European, transmite subiectulzilei.md.