Deputatul Radei Supreme a Ucrainei, Alexei Goncearenko, a fost plăcut surprins când a intrat în avion și l-a văzut acolo pe președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Despre aceasta Goncearenko a scris pe canalul de Telegram și a publicat câteva fotografii, transmite SubiectulZilei.md
„Împreună cu delegația ucraineană am zburat la München. În avion, printre pasageri, am fost bucuros să îl văd pe președintele Moldovei, Igor Dodon. Este interesant faptul că prima persoană în stat zboară împreună cu noi, cu o cursă obișnuită de la Kiev, dar nu din Chișinău”, a scris Goncearenko.
Președintele, Igor Dodon, efectuează în aceste zile o vizită de lucru la München, Germania, unde va participa la Conferința internațională de Securitate.