Două persoane au fost rănite miercuri după ce un bărbat s-a aruncat în aer într-un tribunal districtual din Kiev, a transmis Ministerul ucrainean de Interne.

Un atacator a murit pe loc. Conform informaţiilor preliminare, el s-a detonat”, a transmis ministrul de Interne, Igor Klimenko, pe reţelele sociale, precizând că doi poliţişti au fost răniţi, transmite Digi24.ro.

Anterior, Klimenko a anunţat o explozie într-un tribunal din Kiev şi trimiterea unor echipe la faţa locului. „Există o situaţie de urgenţă la tribunalul Şevcenkivskii din Kiev. Poliţia a primit informaţii despre o explozie. Echipe de anchetatori, forţe speciale, experţi în explozivi şi alte servicii necesare sunt la faţa locului”, a transmis el într-un mesaj pe reţelele sociale.

„Potrivit primelor informaţii, un bărbat a detonat un dispozitiv pe care îl adusese la audiere”, a adăugat ministrul, precizând că „detaliile urmează să fie clarificate”, potrivit AFP şi Reuters.

Ministrul nu menţionat nicio legătură cu intervenţia militară a Rusiei.

Conform administraţiei militare a Kievului, explozia a avut loc la ora locală 17:20 (14:20 GMT), „informaţiile preliminare” arătând că un dispozitiv exploziv a fost detonat într-o toaletă de către un bărbat care fusese adus la audiere.