Un bărbat de 72 de ani s-a prezentat, joi, la Poliţie şi a anunţat că a ucis-o pe angajata fiicei sale, pe care o acuza că fură din gestiune. Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă, trupul fiind dus la INML pentru necropsie.

„La data de 07 decembrie 2023, în jurul orei 10.15, la Secţia 12 Poliţie s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 72 de ani, care a declarat că este administratorul unui complex de locuinţe, din Sectorul 3. De asemenea, a afirmat că fiica sa este administrator al unei societăţi comerciale, cu punct de lucru în incinta complexului respectiv. Din primele informaţii s-a stabilit faptul că, în această dimineaţă, în jurul orei 09.00, pe fondul unor discuţii anterioare, pe care bărbatul le-a avut cu angajata societăţii administrate de fiica sa, legate de diferite presupuse furturi din gestiune, bărbatul ar fi ucis angajata cu un obiect tăietor-înţepător”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat echipaje de Poliţie, dar şi medicale, însă acestea doar au constatat decesul victimei.

„În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri – DGPMB. Trupul neînsufleţit va fi transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei”, a mai transmis sursa citată.

Suspectul este în custodia poliţiştilor. Potrivit unor surse judiciare, incidentul a avut loc în complexul Postăvaru.