Salariile medicilor vor crește cu 30% de la 1 septembrie. Ulterior, de la 1 ianuarie 2021, salariile angajaților în medicină vor fi majorate cu încă 30%, iar în prima jumătate a anului viitor – cu încă cu 40%. Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței coaliției de guvernare, la care au participat premierul Ion Chicu și președintele țării, Igor Dodon.
Reprezentanții PDM și PSRM au menționat, o dată în plus, importanța lucrătorilor medicali în perioada gestionării pandemiei provocate de Coronavirus și recunoștința pe care cetățenii o au față de personalul medical.
În același timp, părțile au convenit că în următoarea perioadă Guvernul va veni în Parlament cu rectificări la buget, care să permită creșteri de alocații și pe alte sectoare, cum ar fi infrastructura sau mediul de afaceri.
Cât despre susținerea populației, coaliția de guvernare a decis lansarea programului Prima casă 6, în cadrul căruia angajații instituțiilor de forță vor primi compensații de 100% din valoarea locuinței, ceea ce înseamnă că dobânda va fi achitată integral de către stat pentru polițiști, militari, angajați ai CNA, SIS sau SPPS. 20 milioane de lei vor fi alocate din buget in aceste scopuri.
Fermieri vor primi și ei ajutor de la stat într-un an complicat: PD și PSRM au convenit majorarea fondul de subvenționare cu 100 milioane de lei.
Totodată, părțile au discutat și despre împrumutul de 100 milioane de euro care urmează a fi acordat de Uniunea Europeană pentru atenuarea impactului COVID-19 în țara noastră. Condițiile de acordare a banilor au fost agreate de Republica Moldova și Comisia Europeană, așa că în cel mai scurt timp, până la sfârșitul lunii iulie, banii vor ajunge în țară.