Comisia Europeană a dat undă verde unui al doilea pachet financiar de 3 miliarde de euro pentru a ajuta Turcia să primească refugiaţi sirieni pe teritoriul său, aşa cum a promis în urmă cu doi ani în cadrul controversatului acord migratoriu încheiat cu Ankara, informează AFP şi DPA, potrivit Agerpres.
În timp ce primele 3 miliarde de euro ale unui prim pachet au fost alocate mai multor zeci de proiecte, executivul european „începe astăzi mobilizarea celei de-a doua tranşe” de aceeaşi valoare dintr-o nouă finanţare pentru refugiaţii din Turcia, în schimbul ajutorului Ankarei în prevenirea ajungerii migranţilor în Europa, potrivit unui comunicat.
Turcia şi Uniunea Europeană au încheiat un acord în 2016 în virtutea căruia Ankara a contribuit la stoparea fluxului de migranţi şi refugiaţi în Europa – mulţi dintre ei fugind de războiul din Siria – în schimbul unei asistenţe financiare pentru gestionarea sosirilor.
Cu toate acestea, executivul european trebuie încă să cadă de acord cu statele membre cu privire la originea fondurilor promise de UE Turciei în cadrul acordului lor din martie 2016, destinat să oprească sosirile în masă de migranţi pe coastele Greciei.
„Pentru Comisie, pare evident că trebuie menţinută aceeaşi diviziune” ca pentru prima tranşă, şi anume un miliard de euro provenind din bugetul UE, iar restul de la statele membre, a declarat în faţa presei comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos.
Deja mai multe ţări şi-au exprimat în culise reticenţa faţă de această schemă.
Cele 3 miliarde de euro din prima tranşă au fost atribuite unui număr de peste 70 de proiecte, din domeniul educaţiei sau al sănătăţii, pentru mai mult de 3 milioane de refugiaţi sirieni din Turcia. Potrivit Comisiei, la sfârşitul lunii decembrie 2017, s-au plătit efectiv 1,85 miliarde de euro.
În acordul său din martie 2016 cu UE, Turcia s-a angajat să oprească traversările Mării Egee şi a acceptat ca UE să-i trimită toţi noii migranţi care sosesc în Grecia, inclusiv solicitanţii de azil.
În contrapartidă, acordul prevedea că, „pentru fiecare sirian trimis înapoi în Turcia din insulele greceşti, un alt sirian va fi reinstalat din Turcia în UE”.
Europenii se angajau de asemenea să plătească 3 miliarde de euro pentru finanţarea unor proiecte ameliorând primirea refugiaţilor în Turcia în 2016 şi 2017, precum şi o „finanţare suplimentară” de aceeaşi valoare pentru următorii doi ani, dar respectând anumite condiţii.