Amenajarea trotuarelor din centrul istoric al Capitalei continuă. Recent au fost inițiate noi lucrări. Este vorba de partea pară a străzii Maria Cebotari în perimetrul A. Mateevici și M. Kogălniceanu, de strada Mihai Eminescu, tronsonul A. Mateevici – A. Bernardazzi, și de strada Alexei Mateevici, între Vlaicu Pârcălab și Al. Pușkin.

”Pe mai multe porțiuni, muncitorii au încheiat deja lucrările de reabilitare. Pe strada Maria Cebotari, lucrările au fost încheiate pe ambele părți ale tronsonului dintre străzile Alexandru cel Bun și Columna. De asemenea, reabilitarea a fost finalizată pe partea impară a perimetrului dintre străzile Alexei Mateevici și Mihail Kogălniceanu și pe partea pară a tronsonului dintre străzile Kogălniceanu și Șciusev. Au fost încheiate lucrările și pe partea impară a străzii Vlaicu Pârcălab, porțiunea dintre străzile Mateevici și Kogălniceanu”, a scris edilul Ion Ceban pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

Lucrările continuă pe alte tronsoane. Este vorba de partea pară a străzii Maria Cebotari, perimetrul Alexei Șciusev – București. Pe strada Vlaicu Pârcălab, pe tronsonul Kogălniceanu – București, și pe strada Mihai Eminescu, între Mitropolit Varlaam și Columna.

Conform contractului de executare a lucrărilor, odată cu trotuarele, sunt amenajate și locuri de parcare. Proiectul amplu, lansat în noiembrie 2022, vizează cinci străzi: Alexei Mateevici, Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu, Vlaicu Pârcălab și Maria Cebotari. Lucrările vor avea loc până la sfârșitul acestui an. Amintim că trotuarele de pe aceste străzi nu au fost reparate capital de la construcție.