Pe 11 septembrie 2018 în cadrul unei tranzacţii la Bursa de Valori a Moldovei (BVB) au fost comercializate 65.500 de acţiuni sau 4,98% din capitalul Fincombank.
Potrivit datelor de la Bursă valoarea tranzacţiei a fost de 14,08 milioane lei, sau circa 840.000 de dolari, de 2,15 ori mai mult decât preţul nominal, transmite SubiectulZilei cu referire la mold-street.
Cine a vândut un pachetul de acţiuni nu este clar. Reprezentanţii băncii nu au răspuns la apelurile telefonice.
O cotă apropiată ca mărime (4,88%) din capitalul băncii deţine Serghei Socolov, director al Departamentului organizări evidenţei şi соntrоlului și contabil-şef al Băncii.
Potrivit rapoartelor băncii, cel mai mare pachet de acțiuni la Fincombank de 12,47% este deținut de Oleg Voronin, președintele Consiliului de Administrație, care împreună cu familia sa controlează 20,09% din capitalul instituției.
Urmează fondul de investiții Westem Nls Епtеrprisе Fuпd (Guvernul SUA), care deține 13,03%, și Victor Hvorostovschi, președintele băncii, care împreună cu familia sa are o cotă de 9,81%.
Fincombank a obținut în prima jumătate a acestui an un profit de 20,1 milioane lei, în creștere cu 9% față de aceeași perioadă a anului trecut (18,4 milioane lei).
Amentim că patru luni în urmă Banca Naţională a sancționat cu o amendă de 362.000 lei Fincombank pentru nerespectarea unor cerințe ale Legii instituțiilor financiare și ale altor acte normative ale BNM cu privire la clasificarea activelor/angajamentelor condiționale, concentrarea riscurilor (expunerile) băncii, la acordarea creditelor, efectuarea tranzacțiilor cu persoanele afiliate băncii, sistemele de control intern și cadrul de administrare.