Cel puțin un om a murit și opt sunt răniți după ce o parte din acoperiș a căzut peste mașini la Aeroportul din New Delhi. Mai multe mașini, inclusiv taxiuri, au fost zdrobite de tabla și de grinzile de susținere care s-au prăbușit din cauza ploii abundente.
S-a întâmplat în zorii zilei în zona unuia dintre terminale aeroportului internațional care deservește capitala Indiei și care este unul dintre cele mai aglomerate din lume.
„Sunt înregistrate persoane rănite şi echipajele de urgenţă intervin pentru a asigura asistenţă şi ajutor medical celor afectaţi”, se arată într-un comunicat al aeroportului, postat pe X.
Toate decolările de la terminalul pentru operatorii low-cost IndiGo şi SpiceJet au fost anulate până la ora 02:00 p.m. (08:30 GMT), scrie în comunicat.
Imaginile difuzate de presă arată cum apa curge prin acoperişul prăbuşit şi un taxi este blocat sub un stâlp, în timp ce ploaia continuă în zonă, făcând ca străzile să fie inundate şi traficul blocat.
Ministrul indian pentru aviaţie a afirmat că monitorizează situaţia şi că echipele de urgenţă intervin acolo.