Un tânăr de 20 de ani, pasager într-un ATV, și-a pierdut viața după ce vehiculul s-a răsturnat într-o râpă adâncă, în apropierea stațiunii Păltiniș din județul Sibiu.

Cel care conducea ATV-ul a reușit să se salveze. În urma accidentului, vehiculul a luat foc și a aprins pădurea. 

Pompierii se străduiesc de luni să stingă focul, au luptat cu flăcările și peste noapte, dar încă nu au reușit să lichideze incendiul.

Intervenția este foarte dificilă, având în vedere terenul foarte abrupt și accidentat. Pădurea arde mocnit pe o suprafață de 700 de metri pătrați.

Pe de altă parte, poliția face cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul care a declanșat focul. Deocamdată știm că ATV-ul era condus de un bărbat de 54 de ani din Sibiu.

El a apucat să sară din șaua vehiculului atunci când s-a răsturnat. Tânărul de 20 de ani, cetățean străin, se afla în spatele lui. El a fost scos inconștient din râpa unde căzuse și predat unui elicopter SMURD, ca să-l ducă la spitalul de urgență din Sibiu. Din păcate, nu a supraviețuit.

sursa