Un bebeluş a murit joi seara în largul coastei franceze în urma scufundării unei ambarcaţiuni supraîncărcate cu persoane care încercau să ajungă ilegal în Anglia, au declarat vineri autorităţile franceze.
În timpul unei operaţiuni de recuperare a migranţilor care au căzut în apă în largul Wissant, în departamentul Pas-de-Calais, „65 de persoane au fost recuperate nevătămate”, dar, „după o căutare, un bebeluş a fost găsit inconştient în apă şi, din păcate, declarat mort”, a transmis prefectura maritimă a Canalului Mânecii şi a Mării Nordului.
Acest deces ridică la cel puţin 52 numărul persoanelor care au murit în tentative de traversare în 2024, un record de la începutul fenomenului „bărcilor mici” în 2018, ambarcaţiuni improvizate folosite de migranţi pentru a ajunge în Anglia.
Printre aceste victime se numără în mod regulat copii. Pe 3 septembrie, jumătate din cele douăsprezece victime ale celui mai grav naufragiu al anului erau minori. Pe 5 octombrie, un copil de doi ani a murit strivit într-o barcă ce transporta aproape 90 de persoane şi care a avut o pană de motor.
Condiţiile de traversare a Canalului Mânecii, „una dintre cele mai frecventate zone din lume”, potrivit prefecturii maritime, sunt deosebit de periculoase, la bordul unor bărci supraaglomerate şi cu puţine veste de salvare.
Ambarcaţiunile care au sosit pe coasta britanică de la 1 ianuarie au o medie de 53 de pasageri fiecare, faţă de doar 13 în 2020, conform datelor oficiale ale autorităţilor britanice.
Potrivit acestora, de la începutul anului, peste 26.000 de migranţi au sosit în Anglia după ce au traversat Canalul Mânecii.