Un fruntaș al Platformei DA o acuză pe Maia Sandu de favoritism și ignorarea totală a Constituției și intereselor cetățenilor.
Secretarul General al formațiunii, Ion Terguță, susține că Maia Sandu a acționat strict în interesul PAS, făcând abstracție de realitățile și nevoile Republicii Moldova. În opinia sa, președintele a devenit părtinitor, membru de partid și capabil să vadă doar pe cei care îi cânta osanale.
”Maia Sandu s-ar putea să fi câștigat o partidă de șah. Probabil. Republica Moldova a pierdut, însă, un președinte. Un președinte predictibil, un președinte pentru toți”, scrie acesta pe pagina sa de socializare.
Potrivit lui Terguță, din cauza președintelui țara se află de trei luni în haos și incertitudine, perioadă în care pandemia a ieșit de sub control, iar economia a căzut. În aceste luni, Sandu a atacat continuu Parlamentul și Constituția.
”Trei luni am auzit continuu anticipate. Nu era un dușman mai mare în această țară decât cel care se opune acestui PASibil vis de mărire. Nu știm ce ne vor aduce anticipatele. Nu știm când vor fi și cum vor fi declanșate. Nu știm dacă PAS mai vrea anticipate. Nu știm dacă există o înțelegere între Sandu și Dodon pe acest subiect, dar evenimentele de ieri sunt extrem de suspecte. Și atunci, ce facem cu strigătele isterice „ hoți și bandiți”, majorități toxice, guverne nefrecventabile? Se pare că am trăit în aceste trei luni într-o mare minciună. Și acum mă conving și mai mult, că cel care caută adevărul este mereu cu capul spart”, notează Terguță.