Premierul suedez Ulf Kristersson se află într-o vizită la Washington, unde șeful diplomației americane Antony Blinken urmează să primească oficial documentele ratificării aderării la NATO a Suediei, care devine oficial al 32-lea stat membru al Alianței Nord-Atlantice, după 200 de ani de neutralitate și apoi nealiniere militară și doi ani de negocieri, o etapă majoră pentru această țară, care se ferea să înfurie Rusia.

Aderarea Suediei la NATO are loc după negocieri îndelungate cu unii membri ai Alianței.

Steagul albastru-galben suedez urmează să fie ridicat în fața sediului NATO la Bruxelles.

Rusia a amenințat săptămâna trecută să ia ”contramăsuri” împotriva aderării Suediei la NATO, care vor depinde de ”condițiile și amploarea integrării Suediei în NATO”.

Aderarea Suediei, după cea a Finlandei, anul trecut, înseamnă că toate țările de pe malul Mării Baltice – cu excepția Rusiei – sunt de-acum membre ale Alianței Nord-Atlantice.

Suedia și Finlanda, în pofida faptului că erau apropiate militar de Statele Unite prin faptul că fac parte din Uniunea Europeană (UE), au preferat, istoric, să stea departe de Alianță, formată în timpul Războiului Rece împotriva Uniunii Sovietice (URSS).

Suedia contribuie la forțe internțaionale de menținerea păcii, însă nu a mai fost implicată în vreun război de la un conflict cu Norvegia în 1814.

sursa