Procurorul General, Alexandru Stoianoglo a subliniat din nou caracterul mai mult politic al așa-numitului dosar privind finanțarea PSRM. În declarațiile făcute astăzi pentru presă, Stoianoglo, a afirmat că existau două dosare la acest subiect, care s-a stabilit că recent ”au fost unite ilegal”.
Mai mult, Procurorul General s-a întrebat cu ce se vor ocupa cei 60 de oameni, inclusiv aproape 40 de procurori, care au fost numiți, în luna decembrie 2019, de către fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, responsabili de acest dosar.
“A fost pur și simplu o declarație mai mult politică, decât profesională”, a accentuat Stoianoglo referitor la redeschiderea dosarului privind finanțarea PSRM.
Anterior, Procurorul General a declarat că dosarul cu privire la ”finanțarea PSRM”, a fost reluat de conducerea Procuraturii Anticorupție doar sub presiuni majore politice, în lunile noiembrie-decembrie 2019.
PSRM a anunțat că va depune o plângere penală la Procuratură în care va cere să fie verificat modul în care a fost pornit dosarul cu privire finanțarea PSRM și cine a dat indicații să fie intentat acest dosar. Socialiștii au mai subliniat că dosarul a fost deschis în 2016 “de către fostul regim al lui Plahotniuc“, apoi reluat ca urmare a presiunilor din partea reprezentanților blocului ACUM pentru a încerca să șantajeze conducerea țării. PSRM a precizat că toate acțiunile de finanțare a formațiunii sunt perfect legale.